TERMENII LICENŢEI PENTRU APLICAŢIA PRELIMINARĂ MICROSOFT
MICROSOFT INTUNE COMPANY PORTAL PENTRU ANDROID
Aceşti termeni ai licenţei reprezintă un contract între Microsoft Corporation (sau una dintre companiile afiliate, în funcţie de zona în care locuiţi) şi dvs. Vă rugăm să îi citiţi. Sunt valabili pentru aplicaţia menţionată. De asemenea, termenii se aplică tuturor
· actualizărilor,
· suplimentelor,
· serviciilor prin internet şi
· serviciilor de asistenţă
furnizate de Microsoft pentru această aplicaţie, cu excepţia cazului în care alţi termeni însoţesc elementele respective. În asemenea cazuri, se aplică termenii respectivi.
DACĂ UTILIZAŢI APLICAŢIA, ACCEPTAŢI ACEŞTI TERMENI. DACĂ NU ÎI ACCEPTAŢI, NU UTILIZAŢI APLICAŢIA.
Dacă respectaţi aceşti termeni ai licenţei, aveţi drepturile permanente de mai jos.
1. DREPTURILE DE INSTALARE ŞI UTILIZARE.
a. Instalarea şi utilizarea. Aveţi dreptul să instalaţi şi să utilizaţi oricâte copii ale aplicaţiei pe dispozitivele cu sistem de operare Android pe care le deţineţi sau le controlaţi. Puteţi să utilizaţi această aplicaţie prin abonamentul companiei la Microsoft Intune sau prin intermediul unui serviciu online care include funcţii Microsoft Intune (de exemplu, Microsoft Intune pentru Office 365).
b. Actualizările. Pentru a permite funcţionarea completă, pot fi necesare actualizări sau upgrade-uri pentruMicrosoft Intune. Este posibil ca anumite funcţii să nu fie disponibile în toate ţările.
c. Programele Microsoft incluse. Aplicaţia conţine alte programe Microsoft. Aceşti termeni ai licenţei reglementează utilizarea de către dvs. a acestor programe.
d. Programele de la terţe părţi. Aplicaţia poate să includă programe de la terţe părţi pe care Microsoft, şi nu terţa parte, vi le acordă sub licenţă în baza acestui contract. Notificările, dacă există, referitoare la programele de la terţe părţi sunt incluse numai în scop de informare.
2. ACCESUL PRIN INTERNET POATE FI NECESAR. Pentru utilizarea aplicaţiei, este posibil să vi se aplice tarife pentru accesul la internet, transferul datelor şi alte servicii conform termenilor planului serviciului de date şi ai oricărui alt contract existent între dvs. şi operatorul reţelei. Vă revine în exclusivitate responsabilitatea pentru achitarea tarifelor aplicate de operatorul reţelei.
3. SERVICIILE PRIN INTERNET. Împreună cu aplicaţia, Microsoft oferă servicii prin internet. Microsoft are dreptul să modifice sau să înceteze prestarea acestora în orice moment.
a. Consimţământul pentru serviciile prin internet sau wireless. Aplicaţia se poate conecta la servicii wireless prin internet. Utilizarea aplicaţiei reprezintă consimţământul dvs. pentru transmiterea informaţiilor standard despre dispozitiv (inclusiv, dar fără a se limita la, informaţiile tehnice despre dispozitiv, sistem, software şi periferice) pentru serviciile prin internet şi/sau wireless. Dacă, pentru utilizarea serviciilor, se furnizează alţi termeni, atunci se vor aplica termenii respectivi.
b. Abuzurile legate de utilizarea Serviciilor prin internet. Nu aveţi dreptul să utilizaţi serviciul prin internet în niciun mod care îl poate pune în pericol sau poate afecta utilizarea de către alţii a acestuia sau a reţelei wireless. Nu aveţi dreptul să utilizaţi serviciul pentru a încerca să obţineţi, prin orice mijloc, acces neautorizat la orice fel de servicii, date, conturi sau reţele.
4. PĂRERILE. În cazul în care trimiteţi companiei Microsoft păreri privind aplicaţia, îi acordaţi dreptul de a utiliza, a partaja şi a comercializa părerile dvs., gratuit, în orice fel şi în orice scop. De asemenea, acordaţi gratuit terţelor părţi drepturile de brevet necesare pentru produsele, tehnologiile şi serviciile lor, pentru a utiliza sau a realiza interfeţe cu orice părţi specifice ale unui produs software sau serviciu Microsoft, care conţine părerile dvs. Nu veţi furniza păreri care fac obiectul unei licenţe ce obligă compania Microsoft să licenţieze produsul software sau documentaţia unor terţe părţi, deoarece includem părerile în acestea. Aceste drepturi sunt valabile şi după terminarea contractului.
5. SFERA DE ACŢIUNE A LICENŢEI. Aplicaţia nu este vândută, ci se află sub licenţă de utilizare. Prezentul contract vă acordă numai anumite drepturi pentru utilizarea aplicaţiei. Microsoft îşi rezervă toate celelalte drepturi. Cu excepţia situaţiei în care legislaţia în vigoare vă acordă mai multe drepturi, în ciuda acestei limitări, aveţi dreptul să utilizaţi aplicaţia numai conform prevederilor speciale din prezentul contract. Procedând astfel, trebuie să respectaţi toate limitările de natură tehnică ale aplicaţiei, care vă permit să o utilizaţi numai în anumite moduri. Nu aveţi dreptul:
· să evitaţi nicio limitare de natură tehnică a aplicaţiei;
· să refaceţi programul sursă, să decompilaţi sau să dezasamblaţi aplicaţia, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de legea în vigoare, în ciuda acestei limitări;
· să faceţi mai multe copii ale aplicaţiei decât numărul specificat în prezentul contract sau permis de legea în vigoare, în ciuda acestei limitări;
· să publicaţi aplicaţia pentru ca alţii să o poată copia;
· să închiriaţi, să daţi în leasing sau să împrumutaţi aplicaţia; ori
· să transferaţi aplicaţia sau prezentul contract unei terţe părţi.
6. RESTRICŢIILE LA EXPORT. Aplicaţia se supune legilor şi reglementărilor de export ale Statelor Unite ale Americii. Trebuie să respectaţi toate legile şi reglementările interne şi internaţionale în vigoare care se aplică aplicaţiei. Aceste legi includ restricţii privind destinaţiile, utilizatorii finali şi utilizarea finală. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.microsoft.com/exporting.
7. SERVICIILE DE ASISTENŢĂ. Dat fiind că aplicaţia este furnizată „ca atare”, este posibil să nu acordăm asistenţă tehnică pentru ea. Dacă aveţi probleme sau întrebări referitoare la utilizarea acestei aplicaţii, inclusiv întrebări despre politica de confidenţialitate a companiei, contactaţi administratorul companiei. Nu contactaţi magazinul care a vândut aplicaţia, operatorul reţelei, producătorul dispozitivului sau compania Microsoft.
8. NOTIFICĂRILE PRIVIND MĂRCILE COMERCIALE. Microsoft, Microsoft Intune şi Office 365 sunt mărci comerciale înregistrate ale Microsoft Corporation în Statele Unite ale Americii şi/sau în alte ţări. Android este o marcă comercială înregistrată a Google Inc.
9. CONTRACTUL ÎN ÎNTREGIME. Prezentul contract şi termenii referitori la componentele suplimentare, actualizările, serviciile prin internet şi serviciile de asistenţă pe care le utilizaţi reprezintă contractul în întregime pentru aplicaţie şi pentru serviciile de asistenţă.
10. LEGEA APLICABILĂ.
a. Statele Unite ale Americii. Dacă aţi achiziţionat aplicaţia în Statele Unite ale Americii, interpretarea acestui contract este guvernată de legile statului Washington, care se aplică pentru pretenţiile privind încălcarea prevederilor legale, chiar şi în cazuri de conflict între principiile juridice. Legile statului în care locuiţi guvernează toate celelalte pretenţii, inclusiv pe cele înaintate în baza legilor naţionale privind protecţia consumatorului, concurenţa neloială şi delictele.
b. În afara Statelor Unite ale Americii. Dacă aţi achiziţionat aplicaţia în orice altă ţară, sunt valabile legile ţării respective.
11. EFECTUL JURIDIC. Prezentul contract descrie anumite drepturi legale. Este posibil ca legile ţării dvs. să vă acorde alte drepturi. De asemenea, este posibil să beneficiaţi de drepturi în legătură cu partea de la care aţi achiziţionat aplicaţia. Prezentul contract nu modifică drepturile acordate de legile ţării dvs., dacă acestea nu permit acest lucru.
12. NEACORDAREA GARANŢIEI. APLICAŢIA este licenţiatĂ „ca atare”, „cu toate defectele” şi „aşa cum este disponibilĂ”. Vă asumaţi riscul utilizării sale. MICROSOFT ŞI OPERATORII MOBILI CARE DEŢIN REŢEAUA ÎN CARE SE DISTRIBUIE APLICAŢIA ŞI FIECARE DINTRE AFILIAŢII ŞI FURNIZORII NOŞTRI („PĂRŢILE ASIGURATE”) NU ACORDĂ NICIO GARANŢIE SAU CONDIŢIE EXPRESĂ PENTRU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU APLICAŢIA. Vă REVINE în totalitate riscul PRIVIND calitatea şi performanţa APLICAŢIEI. Dacă APLICAŢIA se dovedeŞte a fi defectĂ, vă asumaŢi toate costurile pentru toate lucrările necesare de întreŢinere Şi reparaŢie. Este posibil ca legile locale să vă acorde drepturi suplimentare ale consumatorului, pe care prezentul contract nu le poate modifica. În limitele permise de legile locale, PĂRŢILE ASIGURATE exclud garanţiile implicite de vandabilitate, adecvare la un ANUMIT scop şi neîncălcare a PREVEDERILOR LEGALE.
PENTRU AUSTRALIA - Beneficiaţi de garanţii statutare în baza Legii consumatorului din Australia şi nicio prevedere din aceşti termeni nu are scopul de a afecta respectivele drepturi.
13. LIMITAREA ŞI EXCLUDEREA COMPENSAŢIILOR ŞI A DESPĂGUBIRILOR. ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGE, PUTEŢI RECUPERA DE LA MICROSOFT NUMAI DESPĂGUBIRI DIRECTE PÂNĂ LA SUMA DE UN DOLAR AMERICAN (1,00 USD). SUNTEŢI DE ACORD SĂ NU ÎNCERCAŢI SĂ RECUPERAŢI DE LA PĂRŢILE ASIGURATE ALTE DESPĂGUBIRI, INCLUSIV DAUNE INCIDENTE, PENTRU PIERDERI DE PROFIT, SPECIALE, INDIRECTE SAU SUBSECVENTE.
Această limitare este valabilă pentru:
· orice subiect asociat cu aplicaţia, serviciile, conţinutul (inclusiv codul) de pe site-urile de internet ale unor terţe părţi sau din programele unor terţe părţi şi
· pretenţiile privind încălcarea contractului, a garanţiei sau a condiţiilor; protecţia consumatorului; înşelăciunea; concurenţa neloială; răspunderea strictă, neglijenţa, declaraţia frauduloasă, omiterea, contravenţia sau alte delicte; încălcarea statutului sau a reglementărilor ori îmbogăţirea fără just temei; toate în limitele permise de legea aplicabilă.
De asemenea, limitarea este valabilă chiar dacă:
· reparaţia, înlocuirea sau despăgubirea pentru aplicaţie nu compensează în întregime pierderile dvs. sau
· părţile asigurate au ştiut sau ar fi trebuit să ştie despre posibilitatea survenirii acestor daune.
Este posibil ca limitarea sau excluderea de mai sus să nu fie valabilă în cazul dvs., deoarece se poate ca ţara dvs. să nu permită excluderea sau limitarea daunelor subsecvente, incidente sau de altă natură.